OBIECTIVE
Obiectivul general al proiectului
Dezvoltarea teroretică și aplicată a unor servicii de înalte standarde academice dintr-o paletă ramificată de intervenții orizontale și verticale: orientarea și consilierea în cariera de cercetător, operaționalizarea unui set de programe educaționale moderne – orientate pe știința pentru societate, respectiv promovarea rezultatelor cercetării românești atât la nivel regional, cât și la nivel național/internațional (sursele digitale de informare și comunicare permit interacțiuni care pot să ducă rezultatele proiectului dincolo de granițele regionale/naționale).
Activitățile se vor derula având ca mobil principal Centrul Regional Sud-Est pentru orientarea în cariera de cercetător și vor fi dinamizate de crearea și dezvoltarea secțiunii proprii în cadrul portalului ERA TALENT PLATFORM. Centrul Regional Sud-Est pentru orientarea în cariera de cercetător va fi înființat în cadrul Universității ”Ovidius” din Constanța constituindu-se ca parte distinctă și integrantă în structura organizatorică a acesteia. Centrul va face parte din rețeaua națională a celor 8 centre regionale de orientare în cariera de cercetător, care vor deveni un punct unic de intrare pentru cariera de cercetător.
Se vor urmări în principal: Îmbunătățirea serviciilor de asistență pentru cercetători, inclusiv pentru cei proveniți din străinătate, care sunt sau vor fi implicați în activități CDI în instituții gazdă din Regiunea de dezvoltare Sud-Est a României; Creșterea interesului pentru cariera de cercetător în rândul tinerilor – elevi, studenți, doctoranzi, postodoctoranzi – din Regiunea de Sud-Est; Promovarea rezultatelor cercetării românești la nivelul Regiunii de dezvoltare Sud-Est; Stimularea cooperării între centrele regionale de orientare în carieră și rețeaua europeană EURAXESS/ERA TALENT PLATFORM pe probleme operaționale/strategice și pe schimburi de bune practici, în vederea creării premiselor creșterii pe termen lung a calității serviciilor oferite în cadrul centrului regional și funcționării pe termen lung a rețelei de centre regionale de orientare în cariera de cercetător.
Universitatea ”Ovidius” din Constanța va participa în cadrul proiectului cu minim 7 domenii de studii universitare de doctorat, minim 29 domenii de studii universitare de masterat, minim 33 domenii și minim 54 specializări/programe de studii universitare de licență.
Obiectivele specifice ale proiectului
Centrul Regional Sud-Est pentru orientarea în cariera de cercetător își propune să atingă cu succes următoarele obiective:
OS1
OS2
Furnizarea de servicii de înaltă calitate de orientare și consiliere în
cariera de cercetător, programe educaționale axate pe știința pentru societate, promovarea cercetării românești și a profesiei de cercetător în Regiunea de dezvoltare Sud-Est, astfel încât cel puțin 95%
din beneficiarii centrului se vor declara mulțumiți de calitatea serviciilor oferite
OS3
OS4
Crearea și dezvoltarea secțiunii proprii a portalului online ERA TALENT PLATFORM ROMÂNIA.